Medic șef secție – dr. Adrian Paștiu
Secţia de Chirurgie Generală, 45 paturi
Secţia de Chirurgie Generală se află în clădirea 4 (spitalul nou) la etajul 1
Secția are în componență Compartimentul de Ortopedie și Traumatologie cu 5 paturi și Compartimentul Urologie cu 5 paturi
Medici:
dr. Bogdan Burghelea – medic primar
dr. Mishak-Rueben Ngwenya – medic specialist
dr. Adrian Paştiu – medic primar
dr. Adrian-Cătălin Murșa – medic specialist
dr. Raul-Adrian Paralescu – medic specialist
dr. Daniela Burghelea – medic primar Chirurgie Pediatrică
Numere de telefon: 0372 699 172
Secţia oferă servicii de spitalizare continuă şi consultaţii şi tratament în ambulatoriul de specialitate.
Consultaţiile în ambulatoriul de specialitate se desfăşoară în Policlinică la parter cab. 50.
Pacienţii care se prezintă pentru internare, fără a fi urgenţe medicale, sunt rugaţi să o facă în fiecare zi de Luni-Vineri între orele 8:00-10:00
Pentru a evita pierderea unei zile în spital pentru investigaţiile paraclinice, pacienţii pot să nu mănânce în dimineaţa internării.
Secţia are saloane cu grad ridicat de confort: 2-3 paturi, grup social separat, aparat TV, frigider, aer condiţionat. Acestea sunt în sistem de coplată şi costă 15 lei/zi de spitalizare.
În secţia de Chirurgie Generală puteţi beneficia şi de următoarele servicii:
● Intervenţii chirurgicale laparoscopice;
● Intervenţii chirurgicale pe abdomen, chirurgie vasculară periferică;
● Intervenţii ortopedice clasice şi artroscopice;
● Endoscopie digestivă superioară şi inferioară (pentru programări dr. Bogdan Burghelea precum şi dr. Miron Veronica, respectiv dr. Svetlana Morari și dr. Răzvan-Allen Bogdănescu din secţia Medicală I).
În cabinetul de Chirurgie Pediatrică (dr. Daniela Burghelea), care se află în Policlinică la parter cab. 51, serviciile medicale oferite sunt:
– Consultaţii;
– Tratamente ambulatorii (pansamente, traumatologie).